Managerul clubului ACS Poli nu e deloc mulţumit de situaţia echipei în clasament şi de evoluţia de până acum. El spune că deocamdată s-a jucat cu principalele candidate la promovare, au fost jocuri grele. El a vorbit şi despre transferurile realizate, unele cu succes, altele mai puţin.
Au luat de la ACS Politehnica Timişoara şi au dat la rugby şi Catedrala Mântuirii Neamului. Decizia consilierilor judeţeni i-a lăsat un gust amar primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care promite că nu va reduce, în 2014, finanţarea echipei sale de suflet.
Tehnicianul Valentin Velcea s-a declarat din nou nemulţumit de prestaţia elevilor săi. El consideră că tinerii fotbalişti aflaţi în subordinea sa nu trebuie să se gândească absolut deloc la eventuale probleme financiare sau informaţii legate de fisc, singurul lor scop fiind să joace fotbal.
Azi în Timișoara
Miercuri, 26 martie, puteți merge la film sau să vizitați Târgul de Paști din centru.
Capitală Culturală
Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, duminică, 30 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, în debutul premierei cu spectacolul Richard al III-lea.
Ştiri din Timiș
Iubitorii de jocuri de cultură generală au acum ocazia să își testeze cunoștințele și, în același timp, să susțină o cauză nobilă, în cadrul unui quiz caritabil.
Ştiri din Timiș
Mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara (STPT) au doar poliță RCA, dar nu și CASCO, ceea ce însemna că, în cazul unui accident survenit din vina șoferului sau vatmanului societății, acesta ar trebui să plătească singur paguba.
1
Ştiri din Timiș
Comenduirea Garnizoanei din Piața Libertății va deveni, printr-o investiție a Ministerului Culturii, Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989. Marți, 25 martie, consilierii locali au aprobat PUZ-ul, un „moment important în istoria orașului”, potrivit primarului Dominic Fritz.
1
Capitală Culturală
27 martie, Ziua Mondială a Teatrului, aduce pe scenă aproape toți actorii Teatrului Maghiar din Timișoara, în spectacolul „Pericles” după textul lui William Shakespeare. Apoi, spectatorii vor avea ocazia de a vedea ce se află în spatele scenei, ce se întâmplă înainte de ridicarea cortinei și după ce aceasta cade.
Cinema
Cinema Timiș vă invită la premiera filmului românesc cu și despre adolescenți, „Hoții de subiecte”.