Sunt câini care le arată drumul nevăzătorilor. Pe unii dintre cei care nu văd îi scot din casă și le dau puterea să iasă dintre cei patru pereți. Un câine ghid poartă pașii unei adolescente nevăzătoare din Timișoara. Nu e ușor să ai un astfel de câine în urbea de pe Bega, taximetriștii nu te iau în mașină că „le faci păr”, iar vatmanii și călătorii din mijloacele de transport în comun se uită urât la tine când pășești cu câinele în tramvai. Până la urmă își dau seama că acel câine ajută un nevăzător să... „vadă”, dar greu... Daria și Daisy își continuă drumul...
Fundația EOS în parteneriat cu Asociația pentru Integrarea Persoanelor cu Deficiențe și Asociația Nevăzătorilor din România lansează proiectului „Un web accesibil pentru toți”. Finanțat printr-un grant în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 72.038 euro, proiectul va avea ca principali beneficiari persoanele nevăzătoare, care vor putea astfel să acceseze paginile web, în special pe cele ale instituțiilor publice.
Pentru 14 elevi din țară faptul că sunt nevăzători sau că au deficiențe de vedere nu a reprezentat un impediment în a deveni campioni! S-au dedicat sportului minții, iar cei 14 elevi șahiști și-au dat întâlnire la Timișoara pentru un concurs. Chiar dacă din multe puncte de vedere sunt defavorizați, lucrurile nu stau așa când vine vorba de șah. După cum spun chiar organizatorii evenimentului, tinerii ar putea oricând să le dea o lecție de șah jucătorilor văzători.
În aceste zile, Liceul Teoretic Special „Iris” din Timişoara găzduiește ediția a XII-a a concursului naţional de şah pentru juniori deficienţi de vedere - Memorialul „Francisc Kory”.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.