Mii de copii şi familiile lor aflate în nevoie în Timişoara sau Timiş s-au bucurat ani de zile de ajutor – material sau moral – iniţiat, produs şi susţinut de asistenţii sociali. “Inimă Bună” şi Fundaţia Bethany, SCOP sau Societatea pentru Copii şi Părinţi sunt doar câteva nume cu rezonanţă nu doar în sufletele celor ajutaţi, ci şi în mintea celor care au fost învăţaţi să ajute, cu ajutorul asistenţilor sociali. Generaţii întregi de studenţi şi profesorii lor, aproapoe 300 de specialişti din ţară şi străinătate vor sărbători, luni şi marţi, la Universitatea de Vest Timişoara 20 de ani de învăţământ, cercetare şi practică în asistenţa socială.
Locuitorii de pe strada Electronicii din Timișoara au trăit clipe de groază, miercuri seara, după ce un cablu subteran de curent s-a aprins. Sunetul scos de flacără i-a speriat pe locuitorii din blocurile din zonă, care credeau că este vorba despre o explozie a unei țevi de gaz.
Timişorenii au avut privilegiul de o reîntâlni pe Elisabeth Leonskaja, panistă de geniu a cărei celebritate mondială face aproape neverosimilă prezenţa ei în urbe, într-un sublim concert al Filarmonicii Banatul sub bagheta celui mai titrat dirijor român, maestrul Horia Andreescu.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan astăzi, sâmbătă, 2 iunie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Joi seara, melomanii au avut parte de primul concert în Timişoara al proiectului de nu jazz Cuantune, evenimentul fiind unul care a reuşit să genereze aplauze furtunoase din partea acelora care şi-au îndreptat paşii spre Arqa, locul unde a avut loc acest recital.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
1
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.