Ninge fără oprire la Timișoara, iar autoritățile spun că utilajele de deszăpezire sunt la datorie încă de la primele ore ale dimineții. Șase împrăștie sare și unul clorură de calciu, iar în a doua parte a zilei de duminică vor mai ieși patru sau cinci mașini Brantner pe străzi. UPDATE. Brantner așteaptă sesizări la dispecerat, are 11 utilaje pe teren
Toate utilajele din dotarea Societății de Drumuri Municipale au fost scoase pentru deszăpezirea orașului, începând de sâmbătă după-amiază. SDM a făcut curat pe bulevarde, susțin reprezentanții primăriei, iar Horticultura a intervenit cu frezele de zăpadă în centrul orașului. Duminică se intră și pe străzile secundare.
Ninge de vineri după-amiază în capitala Banatului, iar străzile au fost acoperite în doar câteva ore de un strat consistent de zăpadă. Autoritățile locale par să fi fost luate iarăși prin surprindere, deși spun că au scos toate utilajele pe străzi. Pe de altă parte, în Cetate se desfășoară o amplă operațiune de asfaltare pe strada E. Ungureanu. Pe ninsoare. Iar lucrările sunt făcute de aceeași firmă care ar trebui să deszăpezească străzile orașului.
E cod portocaliu de ninsori în Timișoara, iar primăria încă nu are contract pentru deszăpezirea orașului. Are însă un contract provizoriu încheiat cu SDM, care s-a pregătit de un weekend greu cu 45 de utilaje. SDM încasează 30.000 de euro până la sfârșitul anului, iar Nicolae Robu speră că va face față nămeților anunțați.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, s-a întâlnit, marți, cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Cei doi au discutat despre noile oportunități de finanțare disponibile în perioada următoare.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.
Utile
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează.
Ştiri din Timiș
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială.
5
Capitală Culturală
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în câteva zile să descopere unde și cum pot întâlni bărbatul perfect, toate acestea însoțite de râsete și voie bună.