Norul de cenuşă care a provocat haos în Europa se apropie de nord-vestul României, unde va ajunge la ora 3 dimineaţă, avertizează meteorologii. În Romania, 44 de curse aeriene sunt anulate, dintre care mai mult de jumătate numai pe aeroporturile din Capitală Henri Coandă şi Aurel Vlaicu.
Se zboară, dar cu restricţii. Mare parte dintre destinaţiile de zbor oferite în mod normal de pe Aeroportul Timişoara rămân în continuare inaccesibile pasagerilor.
Consiliul Județean Timiș va restructura, în următoarea perioadă, 643 de posturi atât din cadrul instituției, cât și de la structurile subordonate. La acestea se vor adăuga alte 130, care vor fi externalizate.
1
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat miercuri că CNI a semnat ordinul de începere, la mai puțin de o săptămână de la semnarea contractului, pentru investiția de Torontalului. Prima dată se face proiectarea – în paralel și demolările necesare –, apoi se trece la execuție, termenul total fiind de trei ani și jumătate.
În contextul unei creșteri alarmante a numărului de cazuri de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online, la nivelul întregii Europe, reprezentanții Poloniei au organizat o amplă acțiune, intitulată FEVER, dedicată combaterii fenomenului pornografiei infantile.
Spitalul Municipal Timișoara avea autorizație sanitară de funcținare valabilă până pe 8 aprilie. Pentru că nu a depus din timp documentele necesare reautorizării, a rămas neautorizată. S-au căutat soluții și s-au găsit. Se pare, doar după ce s-a implicat și Consiliul Județean Timișoara, deși unitatea sanitară ține de primărie.
1
Un accident a avut loc luni pe Drumul Național 69, între localitățile Orțișoara și Carani. Un tir condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani s-a răsturnat în afara carosabilului, în jurul prânzului.
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat, miercuri, că nu a refuzat, dar nici nu acceptă donații pentru reconstrucția Bisericii de la Topla, monument istoric, aflată în incinta Muzeului Satului Bănățean, care a ars în 26 martie. Simonis spune că administrația județeană își permite lucrarea și îndeamnă oamenii care vor să doneze bani să se orienteze spre cazuri sociale.
Elena Lasconi a anunțat miercuri că va merge mai departe cu candidatura în alegerile prezidențiale în ciuda deciziei luată astăzi de către liderii USR de a-i retrage sprijinul, potrivit Hotnews.ro.
7
Primăria Timișoara a scos la licitație, la începutul lunii martie, contractul pentru lucrările de reparații în școlile din Timișoara. Firmele interesate au avut o lună să se înscrie, însă a făcut acest lucru una singură, cu care Primăria a mai semnat și alte înțelegeri.