A venit şi rândul profesorilor să aibă emoţii, pentru a vedea ce catedră vor ocupa de anul viitor, ori în ce post vor fi suplinitori – s-au afişat rezultatele la titularizare. Din cei 725 de candidaţi ale căror lucrări au primit note, 227 au luat mai puţin de 5.
După ce s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională, unii dintre elevii din Timiş au contestat rezultatul afişat vineri. Nota de la acest examen contează în proporţie de 75 la sută la admiterea la liceu, iar la unele licee din Timişoara se intră cu medii destul de mari.
Un număr de 2.325 dintre elevii din Timiș, care au participat la simularea Evaluării Naționale, adică 45,95%, au reușit să obțină medii de peste 5. La nivel național, dintre toți elevii care au participat la simulare, 50,68% au medii peste 5.
La examenul de titularizare, în Timiş, în urma contestaţiilor au fost mărite 39 de note. În total, în judeţul Timiş, s-au făcut 127 de contestaţii la titularizare.
România
Călin Georgescu, candidat independent, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, s-au calificat pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, marcând un moment istoric în politica românească, cu doi candidați „outsideri” în finala pentru Cotroceni.
1
România
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta.
3
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
1
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Sănătate
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.
România
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.