Corpurile noastre sunt alcătuite ”din ceea ce mâncăm”, aceasta presupune că dieta "alimentează" corpurile, fiind și ”cheia” prin care ne protejăm împotriva bolilor, menținând o greutate sănătoasă și o stare de bine, în general. Cu toate acestea, realizarea unui regim alimentar sănătos, echilibrat poate fi greu de obținut pentru mulți dintre noi. Îmi propun ca până la sfârșitul acestui articol să știți ce alimente să puneți pe farfurie și de ce, astfel încât să puteți face modificările necesare pentru a vă simți minunat.
Nu, nu există așa ceva! Alimentele au calorii, goale sau pline, au calorii! Vrem să găsim acele alimente care nu au multe calorii și care au capacitatea de a crește arderile metabolice? Da, acest lucru este posibil! Există alimente care conțin atât de puține calorii încât corpul, ca să le consume, cheltuie mai multe calorii decât primește de la ele.
Ştiri din Timiș
Aproximativ 300 de persoane s-au adunat luni după-amiază la Biserica Ortodoxă Sârbă din cartierul Mehala. Conform tradiției, sârbii au cântat colinde și au aprins badnjak-ul, adică stejarul care simbolizează lemnul adus de păstori și aprins de Iosif pentru a-l încălzi pe Isus la naștere.
Cinema
Cinematografele Timiș și Victoria încep programul de proiecții din acest an cu trei zile pline de cele mai populare filme din lumea cinefililor.
Eveniment
Un timișean care l-a lovit pe un consătean în satul Lugojel trebuie să petreacă 24 de ore în arestul Poliției.
România
După ce a intrat în vigoare „Ordonanța-trenuleț”, prin care Guvernul încearcă să acopere deficitul bugetar pe anul 2025, măsurile prevăzute în programul de guvernare al noii coaliții pe Educație par tot mai greu de implementat.
1
Ştiri din Timiș
Anul 2025 a început cu noi scumpiri. Serviciile de furnizare a apei potabile și canalizării de către Aquatim se află pe lista tarifelor majorate.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că amenajările făcute de primărie anul trecut au adus orașului aproape 20.000 de metri pătrați de spații verzi noi. Jumătate din această suprafață o reprezintă numai controversata amenajare de pe malul Begăi.
3
Capitală Culturală
Ianuarie 2025 readuce pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara premierele anului care abia s-a încheiat, precum și reprezentații ale celor mai îndrăgite spectacole din anii trecuți.
Ştiri din Timiș
Noile troleibuze ale Timișoarei, produse de turcii de la Bozankaya – cei care au livrat orașului și tramvaie –, vor ajunge la Timișoara în primăvară, amintește viceprimarul Ruben Lațcău. Cele 33 de bucăți, parte a contractului de aproape 100 de milioane de lei, vor ajunge pe rând, până în toamnă.
6