Mulți dintre noi își doresc ”o schimbare” în modul lor de viață, în felul în care sunt organizați, în regimul nutrițional, în planul lor de viață personal. Sunt oamenii care încep să fie, încet-încet, conștienți de alte realități decât cele practicate sau abordate ani de zile. În această categorie intră oamenii care se trezesc către adevărata viață, simțind puterea și voința interioară spre dobândirea unei existențe echilibrate, mai împlinite, zi de zi.
Avem dependențe? Da, prima este reprezentată de aerul pe care-l respirăm, gazele din el fiind vitale funcționalițății noastre. Fără el, în câteva minute (aprox. 4-6), viața noastră de stinge. Așadar, există dependențe bune si unele mai puțin bune? Nu știu de le putem numi astfel, însă putem să distingem clar de care dintre cele ce le numim ”dependențe” ne putem lipsi cu adevărat și care sunt cele prin care practic suntem legați și coordonați în această experiență, ori aventură, numită viață!
”- Printr-o dietă bogată în proteine și săracă în carbohidrați putem să scădem pofta de mâncare?
- Da este adevărat! Consumând la o masă mai multe proteine, eliminând sau reducând drastic carbohidrații, starea de sațietate este evident satisfăcută și vom avea și rezultate apreciabile în procesul de ”scăpat de kilogramele în plus”. Aceste diete pe bază de proteine însă, mare atenție, în timp ne pot fi total nefavorabile.
- De ce putem afirma asta?
- Simplu…
Ce sunt antioxidanţii?
Antioxidanţii sunt universal recunoscuţi drept salvatori ai celulelor, la toate vârstele. Sunt substanţe chimice care neutralizează alte substanţe periculoase pătrunse în organism – radicalii liberi de oxigen (RL) – ce atacă permanent şi vatămă celulele organismului, dereglându-le funcţionarea şi favorizând apariţia bolilor.
A folosi laxative, înseamnă a neglija o situație în urma căreia sănătatea are de suferit, în timp. Nu putem să neglijăm acest aspect atât de important, de el legându-se alte multe procese fiziologice, fiind un semnal de disfuncționalitate și nu numai atât. Ceva nu este bine în modul în care ne hrănim, în felul în care ne hidratăm, ceva nu funcționează în parametrii normali, la asta ar fi bine să ne gândim înainte să devenim sclavii unor pastile laxative!
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital vineri, după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni.
România
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony Blinken, a anunțat vineri accederea României în Programul Visa Waiver (VWP), informează Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Berăria 700, din piața cu același nume, a fost închisă din nou din cauza sancțiunilor repetate pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. Patronul acesteia, omul de afaceri Dan Dinu, dă vina pe primarul Dominic Fritz.
10
Ştiri din Timiș
Sub motto-ul SĂNĂTOS ÎȚI STĂ MAI BINE!, Equilibrum Fest, cel mai complex târg-festival de stil de viață sănătos, medicină integrativă, terapii complementare și alternative din țară, a traversat 6 dintre orașele României, iar la mijlocul lunii ianuarie vine pentru prima dată la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Vineri, 10 ianuarie, Sindicatul Învățământul Preuniversitare (SIP) Timiș i-a adresat prefectului Mihai Ritivoiu o adresă prin care cere apărarea profesorilor navetiști. Mai multe primării – notificate și ele la rândul lor de AJFP-uri – au informat școlile că această decontare nu mai este posibilă. În Timiș, nicio primărie nu a făcut încă acest lucru, însă situația reală va putea fi văzută de abia în februarie, când intră salariile.
Ştiri din Timiș
Laptopurile au devenit un instrument indispensabil în viața de zi cu zi, fiind folosite pentru muncă, divertisment sau studii. Deși sunt extrem de practice și portabile, acestea au nevoie de o întreținere corespunzătoare pentru a funcționa la capacitate maximă. Una dintre cele mai comune probleme care afectează performanța unui laptop este supraîncălzirea. Aici intervine rolul unui cooler pentru laptop, un accesoriu adesea subestimat, dar esențial pentru sănătatea dispozitivului tău.