Un nou master este disponibil tinerilor din Timisoara care doresc sa dobandeasca sau sa-si largeasca cunostintele in domeniul statisticii.
Săptămâna ce se încheie a fost cea în care elevii care au picat sesiunea de bacalaureat în vară au avut ocazia să îşi mai încerce o dată şansa. Doar puţin peste un sfert dintre temerari au avut şi succes, dovadă că au lăsat deoparte distracţia de vară şi au răsfoit manualele.
Deşi ultimii ani au dus la scăderea numărului de tineri care doresc să urmeze o facultate, iată că cererile pentru sesiunea de admitere care are loc în aceste zile la universităţile timişorene rămân numeroase. La facultăţile care au succes an de an există și de această dată concurenţă adevărată. Automatica, Medicina, Ştiinţele Economice sunt în topul solicitărilor.
Miercuri, Ministerul Educaţiei a anunţat închiderea a peste o sută de facultăţi. Pe lista acestora se află şi şase instituţii de învăţământ superior care nu vor mai putea organiza admitere pentru următorul an universitar. Printre ele, şi o universitate din Timişoara.
Absolvenții de liceu din județul Timiș nu au scăpat încă de emoții. Vineri, aceștia au susținut ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba opțională a profilului. În galerie foto avem subiectele la Biologie, Geografie, Logică, Sociologie și Anatomie. Rezultatele vor fi afișate luni.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.