Un fenomen astronomic spectaculos poate fi obsevat şi de la Timişoara vineri. La Observatorul Astronomic din oraş s-au adunat mai mulţi doritori de a vedea eclipsa parțială de soare, prin instrumente profesioniale.
Dacă Academia Română nu are bani de investit şi nici măcar personal care să se ocupe de lucrări de întreţinere la Observatorul Astronomic, reprezentanţii Primăriei Timişoara cer oficial Guvernului să le transfere în proprietate acest obiectiv. Terenul respectiv, pe care se află Observatorul, din Piaţa Axente Sever, se întinde pe o suprafaţă de peste 2 hectare.
Astăzi vezi imagini cu doi criminali cu sânge rece prinși la Timișoara. Vezi apoi unde a vrut să meargă ministrul Educației în cadrul vizitei sale la Timișoara și unde a ajuns.
Eveniment inedit la Timișoara, săptămâna viitoare. Pelicula Culturală pune la cale un picnic sub stele, cu două filme documentare europene despre explorarea universului și o sesiune de observaţii astronomice. Cei care doresc să participe sunt invitaţi să doneze rechizite şcolare pentru familiile defavorizate din oraş.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.