În acest sfârșit de săptămână timișorenii iubitori de muzică au parte de o mulțime de concerte. Direcția 5 își va încânta fanii timișoreni, vineri, iar, a doua zi, OCS își va lansa noul album pe scena din Daos.
Lume multă, sâmbătă seara, în clubul Daos. Trupa Omul cu Șobolani a poposit pe meleaguri bănățene pentru a-și promova ultimul single, "Caută", lansat recent. A avut parte de un public numeros și energic, care a fredonat alături de formație piese precum "Odă", "Două beri goale" și "Mâinile sus".
„Dansăm legaţi la ochi cu spatele la
zid” este numele ultimului album semnat Omul cu
Şobolani, care a fost lansat vineri seara la
Timişoara, în clubul The Note. Deşi
publicul a fost puţin numeros, spre finalul recitalul
atmosfera a fost de-a dreptul antrenantă, aşa cum
îi cade bine oricărui concert rock.
Trupa Omul cu Şobolani va susţine un concert
în oraşul nostru, pe 24 aprilie, pentru
a-şi lansa cel mai recent album, „Dansăm
legaţi la ochi cu spatele la zid.” Asta
după ce ultimele recitaluri pe care băieţii
ar fi trebuit să le susţină în
Timişoara au fost, de cele mai multe ori, anulate.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.