„Nu ştiu dacă am fost întotdeauna un exemplu pentru elevii mei, dar îi indemn să-mi urmeze sfaturile, asigurându-i de dragostea şi prietenia mea, iar pe colegi şi pe prieteni, de stima şi preţuirea pe care o merită” asta le transmite Octavian Gruiţa, dascăl al şcolii din Giroc, prietenilor, elevilor şi colegilor săi, acum în pragul pensionării.
Satul românesc Giroc, trecut prin valuri succesive de prefaceri, profunde în ultimele secole, trebuie preţuit ca unul din cele mai statornice şi autentice sate ale Banatului, având temeiuri adânci în alcătuirea geografică, în firea aparte a ţăranului bănăţean şi în trăinicia lui nepieritoare, în legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceluiaşi grai, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea riguroasă a întocmirilor şi aşezămintelor moştenite din bătrâni şi continuate astăzi pe un alt plan cu acelaşi ataşament ferm la binele comunităţii.