Dacă nu aţi ştiut, aţi câştigat tot mai bine. Datele oficiale referitoare la situaţia plăţilor salariale arată că venitul mediu a crescut constant, în ultimele luni ale anului trecut, în judeţul Timiş. Astfel, în luna noiembrie, salariul mediu net a fost de 1.433 de lei în cazul angajaţilor timişeni.
Ştiri din Timiș
Sâmbăta viitoare, în Parcul Alpinet, va avea loc o nouă ediție a târgului de adopție de câini „Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!”. Aici, timișorenii vor putea adopta un animal din adăpostul public.
România
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis vineri că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Școala Gimnazială nr. 1 din cartierul Fabric, cea mai veche din Timișoara, intră în reabilitare. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor va fi semnat în curând. Licitația a fost câștigată cu o ofertă de 10,6 milioane de lei, cu puțin peste finanțarea prin PNRR câștigată pentru acest proiect de primărie.
Ştiri din Timiș
S-a redeschis granița româno-sârbă la Otelec. Timișenii sunt invitați la plimbare.
1
Capitală Culturală
Aquatim SA a pregătit o serie de activități gratuite pentru elevii din Timișoara la Muzeul Apei. De la ateliere și jocuri educative despre apă și natură, la tururi ghidate pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde, elevii se vor bucura de o varietate de activități la Muzeul Apei din Timișoara.
Capitală Culturală
Pentru a reaminti ororile secolului XX, care au afectat milioane de oameni, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a inițiat proiectul memorial „Imagini din trecut. Holocaustul din Banat”. Proiectul se desfășoară în mai multe orașe din țară, inclusiv Timișoara.
Ştiri din Timiș
Mai multe evenimente de amploare au loc în acest final de săptămână la Iulius Town, iar fiecare membru al familiei va găsi cel puțin o activitate de care să se bucure. Check Art Festival începe sâmbătă și animă aleile din Iulius Gardens cu mimi, bufoni, marionete gigant, iar Maratonul Resuscitării va reuni peste 60 de voluntari, care îi vor învăța pe doritori să acorde primul ajutor.