tion.ro Web analytics

Culturistul Florin Teodorescu acuză din nou Primăria Timișoara de șicane, după ce inspectorii municipalității l-au amendat și ulterior i-au cerut ca în 48 de ore să demoleze Terasa Sportivilor, pe care a ridicat-o la Sala Olimpia, lângă sala de culturism. Situația se repetă, pentru că în 2011 primăria a mai dispus o dată demolarea terasei, care a fost desfiinţată pentru că Teodorescu nu avea autorizaţie. Autorităţile locale susţin, şi acum, că respectiva terasa funcţionează ilegal...
Licitaţia pentru spaţiul de la parterul Sălii Olimpia, unde funcţionează o sală de culturism, s-a finalizat. Câştig de cauză a avut firma Biogerm SRL, care era la concurenţă cu CS Florin Teodorescu - actualul locatar al spaţiului. Florin Teodorescu spune însă că va contesta licitaţia. Lămuriri despre licitaţie a cerut şi prefectul de Timiş, care dorea să ştie dacă există sau nu un contract în vigoare cu actualul chiriaş.
Licitaţia pentru sala de culturism de la parterul Sălii Olimpia (Constantin Jude) va mai dura, deşi, practic, s-a prelungit peste măsură. Sunt doi doritori care vor spaţiul – CS Florin Teodorescu, care ocupă şi acum sala, şi firma Biogerm. Acum însă, prefectul cere lămuriri suplimentare.
Reprezentanţii comisiei de licitaţie formată la nivelul Primăriei Timişoara pentru stabilirea chiriaşului sălii de culturism de la Olimpia amână să ia o decizie. Iniţial, câştigătorul ar fi trebuit să fie anunţat la finele săptămânii trecute, însă se pare că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Ambii participanţi la licitaţie suspectează interese obscure în acest caz.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 decembrie 2025, în Timișoara?
Vineri, 19 decembrie, puteți merge la film, la teatru, la expoziții sau la petreceri. Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean sunt deschise.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Elevii Liceului „Nikolaus Lenau” au adus spiritul Crăciunului în centrul Timișoarei
Copiii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au urcat pe scena amplasată în Piața Victoriei, în fața Operei, unde au oferit publicului un moment deosebit, dedicat sărbătorilor de iarnă. Elevii, cunoscuți și ca „Die Lustige Lenauschüler”, au colindat atât în limba germană, cât și în limba engleză, alături de cadrele didactice.

Ştiri din Timiș

Ruben Lațcău: „Timișoara atrage fonduri europene record, peste 663 de milioane de lei contractați într-un singur an"
Timișoara a atins un record istoric în atragerea de fonduri europene, contractând într-un singur an 663 de milioane de lei, sumă fără precedent în ultimii 35 de ani, potrivit viceprimarului Ruben Lațcău. 1

Ştiri din Timiș

Ilie Vlaicu, directorul Aquatim: „Timișoara este ferită de o criză a apei precum cea din Prahova, datorită investițiilor și prevenirii"
Criza apei din județul Prahova, care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă la finalul lunii noiembrie, ridică semne de întrebare privind siguranța alimentării cu apă în România. La Timișoara, un astfel de scenariu poate fi evitat, susține directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care pune situația din Prahova pe seama unui management deficitar al resurselor. 2

Ştiri din Timiș

Transparență decizională la Consiliul Județean Timiș. Cetățenii pot trimite propuneri pentru reorganizarea DGASPC
Consiliul Județean Timiș (CJT) a demarat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează aprobarea noii structuri organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003.

Ştiri din Timiș

Digitalizarea Municipiul Timișoara cu ajutorul tehnologie 5G de la Orange
ADVERTORIAL. În 1997, Municipiul Timișoara a fost printre primele orașe cu acces la telefonie mobilă din țară, oferit de ceea ce era atunci MobilRom. Inovația a rămas o constantă, astfel că timișorenii au fost printre primii care care s-au putut bucura de tehnologia 5G prin serviciile Orange. Și începând de anul acesta beneficiază de acoperire 5G/5G+ integral în oraș și în câteva dintre localitățile din împrejurimi.

Ştiri din Timiș

FOTO. Crăciunul, un timp al comunității: bucurie dăruită copiilor din Pesac și Berliște
Inițiativa „Dăruiește Bucuria Crăciunului", organizată de Atu Advertising, a oferit în 2025 aproape 80 de cadouri copiilor din medii vulnerabile din Banat. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mediului de afaceri din zona Timișoarei, în parteneriat cu Asociația Casa Buna Mică și Asociația Bardeau.

Ştiri din Timiș

Proiectul insulelor ecologice digitalizate, finalizat la Timișoara după mai multe provocări. Autoritățile se declară mulțumite
Primăria Municipiului Timișoara a organizat joi, 18 decembrie, la Cinema Studio, conferința de presă de închidere a proiectului „Insule Ecologice Digitalizate – Runda I”, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor. Chiar dacă au întâmpinat probleme, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei de la RETIM se declară mulțumiți de implementarea proiectului. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici