Reprezentanţii Bisericii spun că măicuţele se mai pot întoarce la mănăstire, însă preotul ar putea fi excomunicat. În toiul nopţii, duhovnicul de la Mănăstirea Brâncoveni, din Olt, a fugit din ţară cu 30 de călugăriţe.
Aproximativ 300 de gospodării au fost inundate şi 30 de persoane au fost evacuate din calea viiturilor în sudul ţării. Judeţul Olt este sub o avertizare cod portocaliu de inundaţii, până vineri seara.
Un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a murit, sâmbătă, în judeţul Olt, în timpul operaţiunilor de deszăpezire, potrivit unui consilier al companiei.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.