tion.ro Web analytics

Muncitorii au luat o pauză pe șantierul de la Opera Română. Nu se știe pentru cât timp, dar se știe că trebuie mutate niște conducte și se așteaptă după planul de intervenție al Aquatim. Lucrările ar trebui finalizate în câteva luni, însă primarul ne asigură că totul este sub control și că până acum s-a lucrat exemplar.
Undă verde, în sfârșit, pentru reabilitarea Operei Române din Timișoara. Clădirea monument istoric de aceeași categorie cu Catedrala Mântuirii Neamului va sta în șantier vreme de un an. Se fac săpături pentru consolidare și se reface fațada placată cu travertin, în baza unui proiect în valoare de aproape 1 milion de euro.
Încep renovări de aproape 1 milion de euro la clădirea Operei Române din centrul Timișoarei, după primul contract încheiat de primărie în urmă cu mai bine de trei ani. Ironia este că vorbim despre lucrări suplimentare, deși primele lucrări nici nu s-au făcut încă. Fie că sunt operațiuni de consolidare sau de renovare, cert este că Opera Română va sta cel puțin un an în șantier.

Ştiri din Timiș

FOTO. 36 de ani de la Revoluție. Au fost depuse coroane în fața Bisericii Reformate din Piața Maria
Duminică, 14 decembrie, la Biserica Reformată din Piața Sfânta Maria din Timișoara a avut loc un eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care au contribuit la declanșarea revoluției române, care a adus la căderea regimului comunist. După slujbă, au fost depuse coroane lângă plăcile comemorative din fața bisericii.

România

Vreme neobișnuit de caldă înainte de Crăciun, cu maxime de până la 14 grade
România va avea parte, în următoarele zile, de o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 14 grade Celsius. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă până la 21 decembrie, ceața, norii joși și episoadele de vânt slab vor fi fenomene întâlnite frecvent.

Eveniment

VIDEO. Tramvaiul Turistic, blocat în Piața Maria
Mai multe tramvaie, inclusiv Tramvaiul Turistic, s-au blocat duminică dimineața în Piața Maria din Timișoara. UPDATE. Circulația tramvaielor s-a reluat

Mapamond

Atac armat la o universitate din SUA. Doi studenți au fost uciși în timpul examenelor
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.

Mapamond

Atentat dejucat în Germania. Cinci bărbați arestați pentru că plănuiau un atac asupra unui târg de Crăciun
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.

Turism

Krampuslauf – Demonii iernii care cutreieră Europa
În primele zile ale iernii, pe când orașele din Europa Centrală doar ce au început să își aprindă luminile Crăciunului, pe străzi a ieșit și Krampus, creatura cu coarne, blană și clopoței, întruchipare a spaimei și a dezordinii. Ritualul, vechi de secole, continua să supraviețuiască spectaculos în Alpi, transformând sate întregi în scene de mitologie vie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 decembrie 2025, în Timișoara?
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

Winter Sale la Enigma Plant: susținere echilibrată pentru organism în sezonul rece!
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici