Dacă în această vară dorești să explorezi o metropolă interesantă, dar în același timp nu vrei să renunți la vacanța de la malul mării, noi îți propunem un compromis – cele mai frumoase zece orașe care, pe lângă obișnuitele atracții turistice specifice metropolelor europene, ele se mai mândresc și cu plaje sclipitoare scăldate de valurile mării.
Cele mai interesante și de succes filme au puterea de a te transporta în lumea imaginară a creatorilor. Dar, ce se întâmplă atunci când această lume imaginară nu este chiar atât de fictivă? O mulțime de filme au fost realizate cu decoruri adevărate, în orașe mari sau zone izolate de pe tot globul. Astfel, dacă ești pasionat de cinematografie, ai ocazia de a vizita unele dintre cele mai recognoscibile decoruri din filmele tale preferate – de la zgârie-norii newyorkezi la canalele venețiene, toate aceste locuri te vor transporta în lumea peliculelor tale favorite.
Mobilizare mare de forțe, în orașele din vestul țării, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Jandarmii timișoreni au fost solicitați să se deplaseze pentru a asigura ordinea în zonele în care vor fi organizate manifestații.
Guvernul nu își schimbă poziția referitoare la indemnizațiile pentru revoluționari. Astfel, doar cei care, la Revoluție, au participat la acțiuni de stradă în Bucureşti, Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş şi Cluj–Napoca vor primii aceste indemnizații. Restul vor fi nevoiți să prezinte documente emise de către Parchet sau să conteste procedura. Prin urmare, numărul celor care vor primi astfel de indemnizații este estimat să scadă de la peste 20.000 de persoane înregistrate în prezent la mai puţin de 5.000 de revoluţionari.
Mapamond
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, scrie Agerpres.
Eveniment
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sinners”, un thriller supranatural regizat de Ryan Coogler, care combină o dramă de epocă cu elemente de groază.
Eveniment
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de către autorităţile din Austria.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un dialog de neratat despre societatea din prezent. Conferința va fi susținută de cunoscutul eseist și istoric al artei, Andrei Pleșu.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.
1
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara vin cu o nouă actualizare referitoare la lucrările desfășurate la drumul de legătură dintre DN 59 Timișoara-Arad și autostrada A1, cunoscută și ca „descărcarea de la Sânandrei”.
1