Ionel Petrea are o poveste de viață ce pare demnă de un film artistic. Abandonat imediat după naștere la spitalul din Făget și în ciuda tuturor greutăților, a reușit să-și învingă statutul de orfan și să termine cursurile a două facultăți. De mai mulți ani, Ionel Petrea este profesor, iar de anul trecut director al unei școli din Timiș.
Elisabeta Moldovan, o tânără care a trăit 23 de ani în orfelinate, cămine-spital și instituții în care suferit de foame, frig, boli, bătăi și agresiuni sexuale, a devenit membră în conducerea Platformei Europene a Autoreprezentanților (EPSA). Copreședintă a Asociației Ceva de Spus din Timișoara, ea a participat, alături de colegii de organizație la Conferința internațională a auto-reprezentanților ”Hear our voices!”, în Croația.
"O, ce veste minunată!" a fost colindul care a deschis, pentru copiii orfani sau cei părăsiţi de familii din Timiş, unul dintre cele mai frumoase evenimente de peste an, aşa cum chiar ei l-au descris. Crăciunul Orfanilor a ajuns la cea de-a XX-a ediţie în Timişoara.
Două locuinţe sparte într-o singură zi. Este "performanţa" unui adolescent de 17 ani din Lugoj care a fost prins de poliţişti, la Timisoara, după ce a dat două spargeri. Mai mult, minorul a mai fost prins la furat şi cu o săptămână în urmă, tot într-o locuinţă din Timisoara .
Azi în Timișoara
Vineri, 22 noiembrie, puteți merge la conferințe, concerte, spectacole de teatru sau la expoziții.
Cinema
Film After School, cineclubul organizat de Cinema Victoria, pregătește o nouă proiecție pentru elevii din liceele din Timișoara. Proiecția filmului „Shoplifters” va fi urmat de o discuție.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai spectaculoase și mai îndrăgite proprietăți din județ a fost scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro pentru suma de 4,9 milioane de euro. Este vorba despre Domeniul Herneacova, o proprietate cu un farmec aparte cunoscută pentru parcul său de aventură, traseul de ciclism și pentru facilitățile sale dedicate iubitorilor de echitație.
Ştiri sportive
Sabrina Maneca Voinea, Andrei Muntean şi Claudia Ristea au fost desemnaţi de Federaţia Română de Gimnastică cei mai buni sportivi ai anului 2024 la gimnastică artistică feminin, masculin, respectiv gimnastică aerobică, potrivit Agerpres.
Eveniment
O femeie care a pierdut controlul volanului a fost rănită, joi, într-un accident la ieșire din Timișoara.
3
Ştiri din Timiș
O școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile, s-a inaugurat în Iulius Town. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar și să iei lecții de canto, indiferent de vârstă. În curând, în noua locație, vor avea loc trei seri de master-class dedicate muzicienilor din categoria mediu – avansat, susținute de Radu Pieloiu, toboșarul trupei Subcarpați, Aurel Dragalina, pianist cu peste 30 de ani experiență, și Johnny Kui, chitarist și solistul formației Dincolo de Ziduri.
Eveniment
Miercuri, polițiștii din Giroc au fost sesizați că dintr-un autovehicul deblocat și neasigurat a fost sustrasă suma de 300 de lei.
2
Ştiri din Timiș
În perioada 4 - 15 noiembrie, CCIA Timiș a organizat o misiune economică multisectorială la Montréal și New York, dedicată întăririi relațiilor comerciale bilaterale și facilitării colaborării între companiile din România și partenerii internaționali, în funcție de interesul exprimat al participanților.