A 14-a prelevare de organe din acest an, realizată în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judeţean din Timişoara, a dus la salvarea mai multor pacienţi aflaţi pe listele de transplant din ţară.
Noapte lungă pentru medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara, care, împreună cu colegii lor din Bucureşti, Cluj şi Târgu Mureş, au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, cea de-a 13-a prelevare de organe din acest an.
Specialiştii de la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, împreună cu specialişti din Bucureşti şi Cluj-Napoca, vor realiza în noaptea de luni spre marţi cea de-a noua prelevare de organe din acest an. Asta în condiţiile în care, în 2010, au avut loc 15 prelevări pe tot parcursul anului.
Să te trezeşti în fiecare zi gândindu-te că poate fi ultima şi să stai ani în şir cu moartea pândind după tine înseamnă traume despre care pot vorbi azi câţiva oameni norocoşi: beneficiarii transplantului de organe. În Timiş, aceştia au înfiinţat o asociaţie şi se pregătesc să dărâme prejudecăţile privind donarea de organe dar şi piedicile care opresc efectuarea transplantului renal în Spitalul Judeţean Timişoara.