Doi bărbaţi din Galaţi au fost reţinuţi de jandarmi, astăzi, alături de o altă persoană, după ce au aruncat cu ouă şi roşii în direcţia premierului Emil Boc, în momentul în care acesta părăsea Palatul Prefecturii. Agresorii sunt membri ai PNŢCD şi au fost amendaţi. Boc a mai fost atacat cu ouă şi anul trecut la Timişoara.
Şi reprezentanţii partidelor politice se pregătesc de sărbătorile pascale. În timp ce liberalii anunţă că vor vopsi şi împărţi 1.200 de ouă în zona Pieţei Unirii din Timişoara, PSD Timiş organizează la sediul partidului un atelier de încondeiat ouă şi desen pentru copii.
Prichindeii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani sunt aşteptaţi la un atelier inedit organizat de „Mentă şi usturoi”, în cadrul căruia vor învăţa cum să decoreze ouă de Paşte. Participarea este gratuită, iar cei mici vor avea parte de numeroase premii surpriză de la Iepurilă.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor profita de faptul că vremea s-a încălzit, iar miercuri vor fi montate, în Piaţa Victoriei, Piaţa Traian şi Parcul Dacia, cuiburi cu ouă uriaşe şi colorate de Paşte şi iepuraşi adevăraţi, spre bucuria copiilor. Cei mici vor avea parte şi de alte surprize în centru: vor primi dulciuri de la două mascote iepuraşi!
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
1
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.