tion.ro Web analytics

O construcție de pe strada Glad din Timișoara a primit autorizație de construire în 2020, dar aceasta a fost suspendată doi ani mai târziu. Proprietarii nu luat seamă de suspendare, au continuat lucrările fără să respecte proiecte și s-au ales cu o amendă de 20.000 de lei. Nici această sancțiune nu i-a oprit, astfel că primăria a depus o plângere penală.
Direcția Apelor Banat are acum un sediu de primă mână, frumos reamenajat și renovat, după ce a recuperat Palatul Apelor din Timișoara și a investit 12,3 milioane de lei pentru a-l aduce la standardele actuale. Procesul de reabilitare a clădirii a fost unul anevoios, a durat șase ani, iar ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a inaugurat, joi, bijuteria arhitectonică din Piața Maria.
Deși nu este la fel de faimoasă precum celelalte capitale din centrul Europei, Bratislava poate oferi o vacanță de neuitat pentru cei care își doresc să descopere istoria slavă. Aflată la doar câțiva kilometri de Budapesta și Viena, capitala Slovaciei se mândrește cu un centru medieval frumos și un castel ce oferă o priveliște superbă deasupra Dunării.
În urmă cu două luni, conducerea Primăriei Timişoara anunţa demolări pe strada Titu Maiorescu, unde o familie a construit ilegal un adevărat palat. Reprezentanţii municipalităţii spun că n-a mai fost nevoie de o intervenţie în forţă, pentru că proprietarii clădirii din cartierul Fabric au început să dărâme singuri ceea ce au construit fără autorizaţie. Cum a fost posibil ca respectivul imobil să fie înălţat ilegal pe mai multe nivele fără să vadă nimeni din primărie este o cu totul altă poveste...

Ştiri din Timiș

Winter Sale la Enigma Plant: susținere echilibrată pentru organism în sezonul rece!
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.

Ştiri din Timiș

FOTO. Fă bine prin lectură. Cumpără o carte și ajută câinii din adăpost
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia

Eveniment

VIDEO. Act de cruzime șocant la Giarmata. Un șofer a călcat intenționat un câine cu mașina
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș. 30

Ştiri din Timiș

Diplomația prin limbă și cultură, tema unui eveniment special la UVT
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.

Mapamond

Tot mai mulți tineri maghiari aleg să studieze în afara Ungariei. România o destinație tot mai atractivă
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.

Ştiri din Timiș

O seară de colinde pentru o cauză bună, la Cinema Johnny. Concert dedicat vârstnicilor
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Banatul, un pas înainte spre titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.

România

Premierul Bolojan, mesaj la final de an. Le mulțumește românilor pentru răbdare și spune că efectele corecțiilor economice se vor vedea în 2026
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor. 9

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici