Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a cerut, vineri, încetarea operațiunilor israeliene, deoarece ofensiva terestră israeliană va cauza „mai multă vărsare de sânge". În noaptea de joi spre vineri un militar israelian a fost ucis în nordul Fâșiei Gaza.
Arabii vor să investească în România. Nu numai atât, reprezentanţii ţărilor arabe, aflaţi, marţi, într-o vizită la autorităţile judeţene din Timiş, şi-au afirmat disponibilitatea pentru a pune umărul la construirea unui spital de excelenţă în oraşul de pe Bega.
Președintele Traian Băsescu a ajuns în Israel, unde s-a întâlnit cu omologul său, Shimon Peres. Băsescu a fost primit de președintele israelian la reședința oficială a acestuia în Ierusalim.
Municipiul Timişoara se va înfrăţi, în perioada următoare, cu un oraş vechi de 4.000 de ani din Palestina, Jenin, prin care se spune că a trecut Iisus Hristos în drumul său spre Nazareth.
„Am avut întâlniri cu oficialităţile oraşului şi am discutat cum să dezvoltăm relaţiile de colaborare, printre care cele culturale şi economice. Cel mai important subiect a fost cel de înfrăţire între Timişoara şi Jenin, un oraş de aproape aceeaşi dimensiune cu al dvs”, a spus, vineri, ambasadorul Statului Palestina în România, Excelenţa Sa Ahmad Bader Ibrahim Aqel, aflat la Timişoara.
Utile
Alegerile prezidențiale se apropie, iar de la începutul lunii aprilie, cu o lună înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, vor putea fi lipite și afișe cu candidații. Primăria Timișoara a stabilit cele 63 de puncte din oraș unde vor fi puse panouri.
Ştiri din Timiș
Societățile de întreținere a spațiilor verzi din oraș vor aplica o cosire „mozaicată” pe bucăți. Acestea vor extinde perioada dintre intervenții – adică vor lăsa vegetația mai înaltă –, spun reprezentanții primăriei, pentru a sprijini polenizatorii, păsările și solul.
Ştiri din Timiș
Copiii cu dizabilități din Lugoj au de acum un centru modern unde pot beneficia de servicii esențiale pentru recuperare și dezvoltare. Astăzi a fost inaugurat oficial Centrul de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități, parte a Complexului de Servicii „A” din Lugoj, un proiect de peste 12 milioane de lei destinat îmbunătățirii calității vieții celor mici.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Patru piețe și 15 străzi din cartierul istoric Fabric din Timișoara, respectiv Zona Traian, vor fi reabilitate integral cu ajutorul Programului Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1 7.1.A/1.1-Revitalizare și regenerare urbană.
Ştiri din Timiș
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București, Ambasada Israelului în România și CCIA Timiș organizează pe 25 martie, la ora 14, un seminar online despre tehnologii agricole pentru cultivatorii de legume, fructe și flori în sere, sub titlul: Tehnologii israeliene pentru sere și solarii.
Ştiri din Timiș
Liberalul Laurențiu Tîrziu a avut probleme de incompatibilitate după ce, în februarie 2022, reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au stabilit că este incompatibil cu funcția publică deoarece a deținut poziția de primar al comunei Belinț în timp ce era și comerciant. Acum a anunțat că a câștigat procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului transmite că o singură zi pe an, soarele alege să lumineze Sanctuarul de la Parța.
România
După un început de săptămână răcoros, vremea se va încălzi treptat. Începând de luni, întreaga țară va experimenta temperaturi de vară, atingând până la 25 de grade, conform ANM.