Primarul Timișoarei pune creșterea „extraordinară” a infecțiilor de coronavirus pe tema relaxării. Terasele din zona centrală au fost pline în ultimele zile. Inclusiv edilul-șef a remarcat că nu se mai respectă distanțarea. Spune că autoritățile trebuie să ia o decizie, pentru că există „o recomandare a carantinării pentru Timișoara”. El crede că „suntem în plin valul trei”.
Vârstnicii și persoanele aflate în izolare primesc ajutor de la echipele mobile ale Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Asistenții sociali preiau liste de cumpărături, medicamente, rețete, facturi și alte solicitări. De la începutul pandemiei au fost ajutate peste 600 de persoane.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
11
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
6
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.