Direcția Regională Vamală Timișoara a solicitat mai multe spații în Parcul Industrial și Tehnologic de pe Calea Torontalului (aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș) pentru a-și muta birourile și alte funcțiuni. În spațiul actual de pe Calea Lugojului, Direcția Vamală plătește o chirie de aproximativ 4.000 de euro pe lună. Consilierii județeni din Timiș vor avea pe masă, la următoarea ședință, proiectul care prevede darea în folosință gratuită a acestor spații din parcul industrial către Direcția Vamală.
Realizarea Parcului Tehnologic pentru Energie Alternativă Timişoara trece în plan concret. La CJT a fost semnat contractul în urma căruia o licitaţie îl va desemna pe cel care va realiza construcţia de lângă Timişoara.
Serbia se află în plin proces de atragere a investitorilor străini, iar premisele în acest sens sunt mai mult decât favorabile. Zona de vest a României ar putea să piardă câteva dintre fabricile ridicate cu capital străin, dar şi din eventualele noi investiţii. La doar câţiva kilometri de graniţă, pe partea sârbă, la Zrenjanin, Kovin şi Vârşeţ, sunt în construcţie trei parcuri industriale dotate la cel mai înalt nivel. Câteva firme româneşti şi-au asigurat deja un loc în noile locaţii.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale în cazul unei adolescente, la Timișoara. Oamenii legii încearcă să dea de urma ei după ce aceasta a plecat de la un centru de copii ai străzii și a dispărut.
România
Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția” pentru elevii de gimnaziu și liceu din țară.
Capitală Culturală
Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri specializate în interpretarea pe instrumente de epocă vine la Timișoara.
Eveniment
La câteva ore de la producerea unui tragic accident în zona Buziașului, soldat cu moartea unei fete de zece ani, provocat de o șoferiță care a trecut pe roșu, iată că un alt șofer, de această dată la Punctele Cardinale, nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul rece debutează în forţă anul acesta, dar asta vine la pachet şi cu câteva aspecte pozitive. Te poţi relaxa acasă în zilele reci, cu o pătură pufoasă şi o carte bună sau un serial la care îţi doreşti de mult să te uiţi.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc pe Centura Timișoara Sud/VTM pe breteaua de coborâre spre Lugoj. De la inaugurarea drumului, acolo au loc destul de des accidente și tamponări.
1
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, anunță lansarea Abonamentului Verde, un serviciu opțional pentru utilizatorii casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara. Acest serviciu vine în sprijinul cetățenilor pentru colectarea eficientă și ecologică a deșeurilor vegetale din grădini și spații verzi private, asigurând astfel un mediu curat și sustenabil.