Parcul Copiilor din Timişoara va fi redeschis, după aproape un deceniu de aşteptare şi investiţii de circa 2.500.000 de euro, în luna mai a acestui an. Cei mici vor descoperi în parc o zonă de poveste, vor putea asista la spectacole într-un castel, se vor da pe carusel, vor putea urca într-un far-tobogan şi într-un turn, o vor căuta pe Alba ca Zăpada şi se vor putea odihni alături de părinţi la terasă, pe malul canalului Bega.
Fericire mare la Prefectura Timiş, aici
sentinţele favorabile vin una după alta. Ultima
bătălie câştigată de
instituţie este cea purtată cu Consiliul Local
Timişoara pentru păstrarea Parcului Copiilor
în actuala formă, fără construirea de
clădiri de birouri, alei sau unităţi
nenumărate de alimentaţie publică.
Eveniment
Un șofer și un pasager au fost răniți, luni, într-un accident care a avut loc în apropiere de Timișoara.
Cinema
Cinema Victoria colaborează din nou cu Cinemateca TIFF și aduce o nouă proiecție în cadrul seriei dedicate cinematografiei contemporane, care din lipsa unui distribuitor local nu poate fi vizionată pe marile ecrane din România.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Județean Timiș și reprezentanții platformei educaționale Brio au transmis rezultatele elevilor la testarea standardizată. Au fost evaluați peste 40.000 de elevi din clasele IV-XII.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, în Timiș. Oamenii legii fac verificări după ce un băiat de 14 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors. Cei care au informații cu privire la locația în care se află sunt rugați să ia legătura cu cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.
Ştiri din Timiș
A părăsit Capitala și funcția de parlamentar pentru un post în județul natal. Alfred Simonis a depus jurământul și este, de astăzi, noul președinte al Consiliului Județean Timiș. Își începe mandatul cu o nouă Organigramă și anunță reduceri de personal.
3
Eveniment
Dosar penal pe numele unui tânăr de 20 de ani, în Timiș. A fost reținut după ce a urcat la volan deși nu avea permis și a fugit de poliție. Mai mult, mașina nu era înmatriculată și avea numere false.
Ştiri din Timiș
Licitația pentru ocuparea, pe 5 ani, a celor șapte spații comerciale deținute de Primăria Timișoara în zona centrală și în zona Traian se va desfășura pe 28 noiembrie. Licitația va fi cu strigare, dar documentele pentru înscriere pot fi depuse până în ziua precedentă.
Ştiri din Timiș
Tonotil-N este un supliment alimentar cunoscut pentru capacitatea sa de a susține organismul în perioadele de oboseală fizică și mentală, contribuind la îmbunătățirea energiei și la recuperarea generală. Acest produs conține o combinație de aminoacizi esențiali care au un rol important în menținerea funcțiilor metabolice și în regenerarea celulară.