Candidatul PNŢCD la alegerile locale din Timişoara, Adrian Orza, a declarat că îşi doreşte să îi ajute pe ţărănişti să acceadă în Parlament, pentru prima dată în ultimii 12 ani, însă cu condiţia să ajungă parlamentar. Liderul ţărănist a precizat că vrea să candideze, dar nu doar de dragul de a se vedea la televizor.
Trei ţărănişti din Timiş şi-au manifestat intenţia, în cadrul partidului, de a candida la alegerile parlamentare din decembrie. Este vorba de Adrian Orza, Valentin Moldovan şi Ciprian Florin Briceag. Reprezentanţii PNŢCD Timiş speră să obţină trei colegii electorale ca parte a noii Alianţe România Dreaptă.
Parlamentarii vor fi adusi la lucru, saptamana viitoare, in sesiune extraordinara, pentru a face ordine in legislatia referendumului din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Basescu. Senatul se va reuni marti, iar Camera Deputatilor - miercuri. Aceasta se intampla dupa ce premierul Victor Ponta a promis, la Bruxelles, ca va respecta pana la ultima virgula solicitarile UE!
Vineri e o zi - cheie in demersul de suspendare a presedintelui: are loc sedinta Curtii Constitutionale pentru a emite un aviz in aceasta privinta, iar la ora 17 e programat votul in plen. Traian Basescu va fi prezent, la fel ca si joi, la dezbateri.
Ziua de marti ramane in istorie ca una dintre cele mai agitate din Parlamentul Romaniei: dupa ce Vasile Blaga a fost inlocuit de la sefia Senatului cu Crin Antonescu, Roberta Anastase - cea care a fost contestata ani in sir de Victor Ponta & Co - a fost rasturnata din fotoliul de presedinte al Camerei Deputatilor, in ciuda declaratiei razboinice a lui Traian Basescu. In locul ei a fost votat pesedistul Valeriu Zgonea.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Sănătate
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.
România
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.
Ştiri din Timiș
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a aflat pe primul loc în rândul votanților din județul Timiș, cu 28,4% din voturi. Rezultatele sunt cele obținute după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de vot din județ.
Ştiri din Timiș
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.