Primarul Nicolae Robu spune că nu a avut relaţii strânse cu parlamentarii de Timiş şi că nu le poate reproşa faptul că n-au reuşit să introducă în legea bugetului marile proiecte ale Timişoarei, pentru ca acestea să beneficieze de finanţare în 2014. Per ansamblu însă, liberalul crede că deputaţii şi senatorii din actuala legislatură... nu prea au cu ce să se laude pe final de 2013.
Conducerea PDL a decis să îi suspende pe cei trei parlamentari care s-au abţinut de la vot sau au aprobat modificările aduse Codului penal. Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia sunt suspendaţi pentru trei luni.
Preşedintele Traian Băsescu iese la rampă şi acuză conducerea Guvernului, a Senatului şi a camerei Deputaţilor că a „aranjat” încă de luni modificările aduse Codului penal. În opinia lui, Ponta, Antonescu şi Zgoneau au instrumentat Legea amnistierii şi a graţierii.
Senatorii nu au aprobat modificarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care viza indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocaţii.
Sindicaliştii din cel mai vestic judeţ al ţării s-au întâlnit cu parlamentarii de Timiş. Nu au venit foarte mulţi aleşi care decid în Parlamentul României, au fost numai cinci. Sindicaliştii şi-au vărsat năduful, iar parlamentarii i-au ascultat. Şi au promis... Şi se va face o listă cu probeme. Apoi.... nimic.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.