Companiile Yahoo! şi Twitter au semnat un parteneriat, conform căruia reţeaua de microblogging va fi integrată în serviciile portalului. Astfel, internauţii vor putea publica şi vizualiza mesaje de site-ul de socializare Twitter fără să părăsească portalul Yahoo!.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara prin Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu ITD Hungary, organizează în data de 24 februarie 2010, între orele 11 – 15, în Sala Bega a Centrului Regional de Afaceri un parteneriat de afaceri româno – maghiar în domeniul serviciilor de imprimerie.
Edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, se află, timp de două zile, în 19-20 ianuarie 2010, la Graz, în Austria, la un schimb de experienţă în domeniul managementului traficului urban, spun reprezentanţii primăriei.
Judeţul Timiş şi departamentul francez Rhone
vor colabora în perioada următoare. Marţi,
la Palatul Administrativ, vicepreşedinţii celor
două administraţii, Lionel Lassagne, respectiv
Adam Crăciunescu, au parafat un acord prin care vor fi
stabilite coordonatele bunelor relaţii viitoare.
Confruntat de ani buni cu problema şomajului acut,
Timişul caută soluţii pentru a atrage
în continuare investitori. Una dintre aceste
soluţiile propuse iniţial de judeţul maghiar
Bekes, şi îmbrăţişată
şi de Consiliul Judeţean Timiş, se
referă la crearea unui parc industrial în zona
transfrontalieră Triplex Confinium, unde se
întâlnesc graniţele României,
Ungariei şi Serbiei.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat