Aeroportul Internaţional Timişoara a avut un început de an favorabil, numărul de pasageri, al zborurilor, dar şi la capitolul trafic cargo fiind înregistrate creşteri. De asemenea, au fost puse la punct şi o serie de noi curse.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la bordul unui feribot italian în largul Greciei, în Marea Adriatică, care asigura o legătură între Patras (Grecia) şi Ancona (Italia). Câteva sute de persoane se aflau la bord, printre care și o româncă. În urma incendiului, un bărbat a murit.
Vremea în care românul mergea cu naşul cu trenul pare să fi trecut. Cel puţin asta ar fi concluzia unui control efectuat de cei de la CFR şi de la Poliţia Transporturi. Reprezentanţii companiei şi oamenii legii au verificat două trenuri care circulă în județul Timiş, dar nu au depistat decât trei pasageri clandestini din 250 verificaţi.
Consiliul Concurenţei a decis, în cursul lunii septembrie, să închidă o anchetă începută în 2012 pe baza unei plângeri a companiei Carpatair şi să dea câştig de cauză Aeroportului Internaţional Timişoara, au anunţat, marţi, reprezentanţii acestei aerogări.
O familie din Australia a fost lovită de ambele tragedii aviatice în care au fost implicate avioane ale companiei aeriene Malaysia Airlines. După ce în luna martie doi membri ai respectivei familii s-au aflat în avionul MH370, care a dispărut deasupra Oceanului Indian, patru luni mai târziu, alți doi membri ai familiei au murit, după ce avionul în care se aflau și care aparține tot companiei Malaysia Airlines, a fost doborât în estul Ucrainei.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1