La trei luni de la accidentul cu o mașină ajunsă cu roțile în sus chiar la Pasajul Popa Șapcă și după ce primarul Nicolae Robu a promis semafoare suplimentare la trecerea pe sub calea ferată, specialiștii din primărie ne spun că nu se pot pune mai multe dispozitive acolo, pentru că nu permite legea. S-a găsit însă soluția: semafoarele actuale vor fi coborâte puțin, pentru a fi mai vizibile.
Primarul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că la începutul săptămânii viitoare se va închide total strada Popa Șapcă, pentru finalizarea lucrărilor la pasaj și carosabil, lucrări ce vor dura până la sfârșitul lunii mai. Totodată, primarul spune că se va închide și inelul II de circulație, în dreptul parcării mallului.
Pentru că unii timișoreni au remarcat că promisiunea primarului Nicolae Robu, referitoare la deschiderea circulației pe cele cinci benzi noi ale Pasajului Jiul până la sfârșitul lunii septembrie, nu s-a îndeplinit, edilul-șef a răbufnit din nou asupra celor ce nu sunt de acord cu el și nu îl susțin în tot ceea ce face. „Au mințile în întuneric”, susține primarul, care îi informează că oricum termenele oficiale de finalizare la pasajele Jiul și Popa Șapcă sunt primăvara anului 2018.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.