Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a găsit o solutie temporară pentru a rezolva problema circulaţiei îngreunate din zona pasajului peste calea ferată de la Remetea Mare.
Chiar dacă iniţial au anunţat că lucrările de consolidare a pasajului din Calea Şagului vor fi reluate imediat după Paşte, oficialii Primăriei Timişoara s-au răzgândit, iar primarul a semnat deja ordinul de începere a lucrărilor. Atenţie şoferi, se circulă doar pe jumătate de pod!
Responsabilii Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a Primăriei Timişoara anunţă că după sărbătorile pascale vor reîncepe lucrările de consolidare la pasajul din Calea Şagului. Asta înseamnă noi restricţii: şoferii vor fi obligaţi din nou să circule pe doar două benzi, în ambele sensuri de mers.
În a doua jumătate a acestei luni vor începe în sfârşit lucrările la pasajele CFR din Timişoara, de la intersecţiile străzilor Popa Şapcă cu Demetriade şi Circumvalaţiunii cu bulevardul Republicii, care se inundă frecvent la ploi şi îngreunează circulaţia rutieră.
Probleme în zona Pasajului Băneasa din
Bucureşti. Patru muncitori au fost prinşi sub un
mal de pământ, săpat în zonă dar
neasigurat. Unul dintre aceştia a reuşit să
se salveze, în prezent fiind transportat, în
stare de şoc, la spital.
Bucureşti. Patru muncitori au fost prinşi sub un
mal de pământ, săpat în zonă dar
neasigurat. Unul dintre aceştia a reuşit să
se salveze, în prezent fiind transportat, în
stare de şoc, la spital.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
România
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
1
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
4