S-a lucrat de zor în ultimele zile pe șantierul Pasajului Popa Șapcă. Luni, muncitorii firmelor contractate de primărie făceau deja marcajele, pentru ca marți să fie pregătiți să dea drumul circulației auto pe toate benzile. Primarul Nicolae Robu anunță și el „un eveniment important” pentru ziua de marți.
S-a lucrat din greu în ultima perioadă pe șantierele de la pasajele Jiul și Popa Șapcă, dar ploaia a stricat puțin planurile muncitorilor. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, estimările sunt că în două sau trei săptămâni s-ar putea deschide traficul pe toate benzile pe sub trecerea de cale ferată de la Jiul. S-a intrat pe ultima sută de metri, anunță primarul.
Strada nouă din zona Popa Șapcă, promisă încă de acum un an de reprezentanții primăriei, nu poate fi finalizată din cauza unei clădiri, care trebuie demolată. Municipalitatea încă așteaptă acordul de la proprietari pentru demolare, iar primarul Nicolae Robu speră că ruta alternativă va putea fi dată în folosință cam într-o săptămână.
Prima promisiune a primarului Robu pentru timisoreni, in 2017: finalizam pasajele Jiul si Popa Sapca
Primarul Timișoarei i-a obișnuit pe timișoreni cu câte o idee mai mult sau mai puțin trăsnită, în viziunea unora sau altora, aproape în fiecare an: fântâna cu muzica și lumini pe Bega, palmierii puși în ghivece în centrul Timișoarei. La capitolul promisiunilor însă nu e de glumit, așa că primul angajament este cât se poate de serios.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.