Ion Daviţoiu, consilier judeţean PC, i-a luat locul în conducerea filialei partidului europarlamentarului Maria Grapini. Practic, Daviţoiu a devenit preşedinte interimar al Alianţei Liberal-Democrate, care a fost parafată de PC cu PLR.
Europarlamentarul Maria Grapini, preşedintele PC Timiş, a trimis o scrisoare către conducerea PC de la nivel naţional, în care îşi exprimă supărările în ceea ce priveşte situaţia partidului la ora actuală. Din scrisoare reiese destul de clar că Grapini nu va mai merge în continuare alături de actualul Partid Conservator.
Preşedintele PC Timiş Maria Grapini nu este de acord cu fuziunea PC cu PLR în forma pe care o propune Daniel Constantin, preşedintele la nivel naţional al conservatorilor – într-un Partid Social Liberal. Mai mult, deşi Daniel Constantin a declarat despre Grapini şi alţi membri PC că sunt oamenii lui Voiculescu, europarlamentarul din Timiş spune că situaţia stă cu totul invers...
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.