Peste 100.000 de pelerini sunt asteptati la procesiunea de Rusalii de la Sumuleu Ciuc. In urma cu 40 de zile, pe "Drumul Mariei" au pornit mai multe grupuri din Ungaria, strabatand pe jos sute de kilometri.
Moastele Sfintei Rita de Cascia, „Sfânta Imposibilului”, au sosit la Timişoara. Mai mult de 100 de credincioşi au fost prezenţi încă din primele minute ale sosirii lor la Biserica Greco-Catolică din Piaţa 700.
Pentru o continuă reîmprospătare spirituală a credincioşilor, Biserica şi preoţii din parohia Chişoda, cu sprijinul Primăriei Giroc şi al Societăţii Giroceana, au desfăşurat mai multe pelerinaje la mănăstirile din ţară, printre care şi Mănăstirea Sfintei Cruci de lângă Oradea. „Numai cine nu a fost la o Sfântă Mănăstire nu ştie ce atmosferă de linişte şi rugăcine se crează în aceste aşezăminte” spune preotul Traian Debucean.
Bocsig - La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc reuniunea AGRU (Asociaţia generală a românilor uniţi, greco-catolici) şi ASTRU (Asociaţia tineretului român unit, greco-catolic) din Eparhia de Lugoj, la Bocsig . Pelerinaj Bocsig
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.