După ce, în ultima lună a anului 2023, Primăria Timișoara a refuzat să recepționeze lucrările din Parcul Civic, acum, la mijlocul primei luni din 2024, instituția anunță că, odată cu preluarea de către Horticultura, spațiul verde din zona centrală a Timișoarei va intra în „etapa de remediere a problemelor”, cu costuri suportate din garanția de bună execuție. În plus, se cer și penalități de peste 2 milioane de lei.
Nu contează cu câţi oameni se lucrează, sau dacă unii dintre ei mai merg şi la strâns fân între timp, la sute de kilometri distanţă, important este ca reabilitarea centrului istoric să fie gata la termen, ca să nu pierdem banii europeni. După acest principiu se ghidează oficialii Primăriei Timişoara, care spun că nu pot lua nicio măsura împotriva firmei care execută lucrările, în acest stadiu. Totuşi, autorităţile avertizează constructorul că, dacă vor ajunge să piardă bani la final, vor apela la instanţă.
Inspectorii societăţii Drumuri Municipale au aplicat aproape 40.000 de taxe de penalizare, în cursul anului 2014, în cazul şoferilor care şi-au parcat maşinile pe străzile Timişoarei fără să plătească taxele TimPark: fără să achite contravaloarea parcării prin telefon sau fără să aibă abonament! Mulţi conducători auto au ignorat însă sancţiunile. Cât este gradul de încasare? Cam 50%, spun reprezentanţii SDM.
Firma care va aduna cainii de pe strazile Timisoarei, obligata sa-i despagubeasca pe oamenii muscati
Reprezentanții Primăriei Timișoara au început să pregătească în sfârșit noua licitație pentru serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, după ce contractul cu societatea Danyflor a expirat la finele lunii trecute și animalele au început din nou să se înmulțească pe străzi. A fost elaborat un nou regulament privind funcționarea acestui serviciu, care urmează să intre în dezbatere publică. Principala noutate? Firma care va aduna maidanezii va fi obligată să-i despăgubească pe oamenii mușcați de câini pe domeniul public și va fi și penalizată în funcție de asta. Totul trebuie dovedit însă în instanţă!
Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a decis ca asiguratorii care nu isi indeplinesc obligatiile ce decurg din politele RCA sau le indeplinesc defectuos vor plati, pentru fiecare zi de intarziere, penalizari de 0,2% din valoarea despagubirii cuvenite. CSA explica: masura a fost luata ca urmare a unor reclamatii. Incepand cu anul 2012 se vor atinge limitele de despagubire impuse la nivel european - vezi care sunt acestea!
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.