Reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul social, furnizori de servicii sociale şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale se întâlnesc marţi la Timişoara, pentru a dezbate propunerea de reformă a sistemului naţional de servicii sociale. La eveniment va fi prezentă şi Roberta Anastase, Preşedinta Camerei Deputaţilor.
Persoanele din vestul ţării care suferă de dizabilităţi intelectuale au posibilitatea să participe la Jocurile Regionale Special Olympics, eveniment ce va fi organizat la sfârşitul acestei luni la Timişoara. Înscrierile se fac până luni, 24 mai 2010.
Joi, la Timişoara, a debutat proiectul „Economia socială: o şansă pentru persoane cu dizabilităţi”, iniţiat de fundaţia socială „Pentru Voi”, prin care 20 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari din municipiu au învăţat cum să interacţioneze cu persoanele cu dizabilităţi intelectuale.
Fundaţia ,,Pentru Voi” din Timisoara a inaugurat luni dimineaţă locuinţa protejată Cristian, prima din România special construită pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe şi profunde.
Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara anunţă inaugurarea Casei Cristian, prima locuinţă protejată din România special construită pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale severe şi profunde.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
2
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.