Agenţii locali şi poliţiştii de la Secţia 2 din Timişoara au descins luni dimineaţă, împreună cu mai mulţi angajaţi ai primăriei şi ai Retim, în Calea Buziaşului şi Calea Şagului, pentru a demola colibele improvizate din cele două zone, unde şi-au făcut adăpost peste 20 de persoane.
Numarul deceselor provocate de valul de frig si de zapada creste de la o zi la alta. Luni, totalul ajunsese la 39. Cei mai multi morti sunt din randul oamenilor care n-au o casa: s-au adapostit prin te miri ce locuri, fara caldura, si au murit inghetati!
Polițiștii din Timișoara au organizat, sâmbătă, o razie în municipiu care a vizat persoanele fără adăpost. Peste 100 de oameni ai străzii au fost ridicaţi din adăposturile pe care şi le improvizaseră şi au fost amprentaţi.
Persoanele fara adapost gasite pe strazile din Ungaria vor fi amendate cu sume ce pot ajunge si pana la 500 de euro, potrivit unei legi intrate in vigoare in 1 decembrie. Insa oamenii strazii pot infunda si puscaria!
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.