Secția Documentar-Periodice a Bibliotecii Județene ar trebui să se mute din nou, după noul regulament al CJ Timiș privind împărțirea Bastionului Theresia, aflându-se în zona dedicată HoReCa. Oamenii de cultură din Timișoara se opun și au trimis o petiție către CJ Timiș. În același timp, reprezentanții consiliului județean susțin că spațiul pentru periodice nu este potrivit în Bastionul Theresia.
În 2021, mai rău ca într-un sat uitat de lume. Locuitorii din Chișoda au făcut o petiție online pentru a convinge Primăria Giroc și consiliul local al comunei să le asfalteze drumurile pline de gropi. Este vorba despre străzile Orizont, Strugurilor și Părului. Dar nu sunt singurele străzi care țin de comuna Giroc care n-au văzut niciodată asfalt. Primăria nu are bani.
Membrii Asociației Pro Infrastructură cer românilor să semneze o petiție pentru deschiderea lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. În lungime de 22 de kilometri, acesta a rămas închis circulației după ce reprezentanții CNAIR și ai Ministerului Transporturilor au descoperit o serie de probleme de construcție.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, pe un drum din Timiș. Un bărbat de 31 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.