
Accident grav cu șase victime, miercuri seară, în Petroșani, județul Hunedoara. Cei șase copii traversau regulamentar, pe trecerea de pietoni, iar un tânăr beat care conducea fără permis i-a lovit din plin. El a fugit de la fața locului, fiind găsit ulterior de polițiști. Copiii au fost transportați la spital însă unul dintre ei a murit.
Şoferii care vor circula în perioada următoare pe ruta Târgu Jiu – Petroşani vor fi nevoiţi să facă un ocol, din cauza lucrărilor aflate în curs pe Drumul Naţional 66. Restricţiile sunt valabile între orele 7 şi 19.
Rugbiştii de la RCM Timişoara au susţinut, vineri, ultimul meci de pregătire înaintea campionatului. Ei au făcut spectacol şi au înscris 97 de puncte fără să „primească” niciunul de la Ştiinţa Petroşani.
Dan Cozma, fiul liderilor minerilor din Valea Jiului, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru că a fost prins băut la volan.
Sănătate
Durerea abdominală este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii se prezintă la medic. Deși poate părea un simptom banal, localizarea exactă a durerii poate oferi indicii importante despre o posibilă afecțiune. Medicii de la spitalul CFR Timișoara prezintă ce poate indica durerea, în funcție de zona în care apare.
Ştiri din Timiș
În satul Mănăstire din comuna Birda se află Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe. Lăcașul de cult a fost ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de familia Brancovici, din care provine primul mitropolit al Ţării Româneşti: George Brancovici, devenit Maxim după ce s-a călugărit.
Ştiri din Timiș
Pentru a doua oară anul acesta, se deschide graniţa dintre România şi Serbia pentru biciclişti. Astfel, la solicitarea Consiliului Județean Timiș, amatorii de pedalare vor putea merge în țara vecină prin punctul temporar de frontieră de la Uivar.
2
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata acestei zile în jumătate din țară, inclusiv în Timiș.
România
Miercuri, 23 aprilie, sărbătorim ziua Sfântului Gheorghe, cunoscut pentru actele sale de curaj și credință. În România, peste 1 milion de oameni îi poartă numele.
Capitală Culturală
În perioada 24 aprilie – 2 mai, la parterul Centrului de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, va putea fi văzută expoziția „Timișoara, te îndrăgesc!” cu lucrări realizate de Luminița Cosmescu.
Utile
Miercuri, 23 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.