Arhitecții din România, Serbia sau Ungaria au venit cu idei care să ajute la regenerarea Pieței 700, prin apelul lansat în iunie - „Privește orașul”. A fost anunțat și proiectul câștigător, care va fi și implementat, iar premiul constă în 5.000 de euro. Cele 14 proiectele înscrise în concurs vor putea fi văzute în cadrul expoziției din luna octombrie, în piață.
Prin Piața 700 trec prea puțini oameni, starea curentă a pieței fiind una de anonimitate, iar mulți preferă alte zone din centrul orașului. Se dorește însă modificarea acestei percepții, iar prin apelul „Privește orașul”, arhitecții din România, Serbia sau Ungaria pot veni cu idei care să ajute la regenerarea pieței. Premiul constă în 5.000 de euro.
La aproape trei luni de la desființarea Târgului de produse tradiționale din Piața Traian, reprezentanții societății de piețe a orașului au decis și unde să mute căsuțele cumpărate de fostul director Ionuț Nasleu. Acestea vor fi amplasate în Piața 700, care va fi reorganizată. Zona va fi un fel de „food court” în aer liber, cu produse tradiționale.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
2
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
10
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 14. Liniște și pace la urne, în Timiș