
Numărul tranzacțiilor imobiliare de pe segmentul rezidențial din județul Timiș a scăzut în primele nouă luni din 2018, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. Putem vorbi despre debutul unei crize imobiliare sau doar despre o ajustare normală a pieței?

Deşi pare să deţină cea mai importantă piaţă imobiliară din afara zonei Bucureştiului, Timişoara nu se poate lăuda cu un număr prea mare de societăţi care se ocupă cu intermedierea în acest domeniu. În ultimul an au avut loc creşteri ale numărului de agenţii imobiliare active pe piaţă, Timişoara nu excelează la acest capitol, în plus rămâne şi problema calităţii profesionale a celor din piaţă.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la o plimbare în centrul Timișoarei la Târgul de Paște, la expoziții, concerte și spectacole.
Eveniment
Accident fatal produs după ce un bărbat de 37 de ani a căzut într-un bazin betonat inundat aflat pe un câmp. Acesta nu a supraviețuit. Trupul victimei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru necropsie, în vederea clarificării cauzelor exacte ale decesului și pentru continuarea cercetărilor.
Eveniment
Pompierii din județul Timiș luptă cu flăcările pe o suprafață de peste 150 de hectare, mobilizând echipe de intervenție din mai multe localități pentru a limita extinderea incendiilor de vegetație și a proteja comunitățile afectate. Autoritățile fac apel la responsabilitate și respectarea legislației care interzice arderea miriștilor și a vegetației uscate, subliniind că nerespectarea acestora poate duce la sancțiuni severe, inclusiv amenzi de până la 100.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Primăria a amânat decizia mutării Liceului Tehnologic de Vest într-un alt campus. Până în vară, elevii de aici ar urma să împartă spațiile cu cei de la Aslan. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că încă nu a putut purta un dialog cu reprezentanții IȘJ Timiș pentru găsirea unei soluții.
România
La exercițiul NATO vor participa 4.000 de militari, cu 900 de mijloace tehnice, din 10 țări. Exercițiul Dacian Spring va avea loc între 5 și 23 mai.
Eveniment
Se circulă îngreunat pe Autostrada A1 Timișoara-Arad, după două accidente rutiere produse la mică distanță unul față de celălalt.
Ştiri din Timiș
Dacă urmează să pleci cu avionul din Timișoara și cauți o soluție sigură și convenabilă pentru mașina ta, ai ajuns exact unde trebuie. Există o variantă modernă și accesibilă, situată în apropiere de aeroportul din Timișoara, care îți oferă mai mult decât un simplu loc de parcare: îți oferă liniște, siguranță și confort pentru mașina ta.
Eveniment
O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără viață în casa unde locuia din Timișoara, în urma unui gest extrem. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.