32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Pe 15 decembrie, au fost depuse coroane în fața Bisericii Reformate „Cetate” din piața Maria. A fost prezent și László Tőkés. S-a vorbit și despre înființarea asociației „15 Decembrie - Zi a Solidarității române-maghiare”, care militează pentru recunoașterea zilei de 15 decembrie 1989 ca primă zi a Revoluției.
„Nu ești tu când ți-e foame”, este sloganul unei reclame la modă în zilele acestea, pe micile ecrane. La fel a fost și în cazul unui angajat STPT, șofer al unui Expres 7 pe care l-a luat foamea în timp ce conducea. Și-a anunțat sosirea cu câteva claxoane, a oprit autobuzul în trafic și a coborât din mijlocul de transport, fără mască, pentru a-și cumpăra de mâncare. Conducătorul auto va fi trimis la Comisia de cercetare disciplinară a STPT.
Ştiri din Timiș
În 2024, cantitatea de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei a crescut semnificativ. Numai în primele 11 luni ale anului, primăria a plătit pentru 14 milioane de lei pentru ridicarea celor abandonate și gestionarea celor colectate voluntar. În aceste condiții, instituția lansează un apel la responsabilitate.
7
Eveniment
Peste 150 de apeluri prin 112, amenzi de zeci de mii de lei și mai bine de 100 de articole pirotehnice confiscate – acesta este bilanțul polițiștilor din județul Timiș în perioada Revelionului.
1
Ştiri din Timiș
Parcarea multinivel de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” are studiu de fezabilitate încă din 2022, iar licitația pentru execuție este anticipată încă din prima parte a anului 2023. Aceasta a fost lansată, până la urmă, pe finalul anului 2024. Primăria pune la bătaie puțin peste 8 milioane de euro, TVA inclus.
Ştiri din Timiș
Portalul Libertății a stat timp de puțin peste două săptămâni pe malul Begăi pentru a marca 35 de ani de la Revoluția din 1989. Începând de vineri, 3 ianuarie, începe demontarea instalației care va fi ajunge ulterior la Londra, unde va servi alt scop.
4
România
Examenul de licență și lucrarea de licență, precum și alte examene și lucrări de final de studii universitare vor fi susținute obligatoriu „în pereche”, din anul universitar 2025-2026, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, scrie edupedu.ro.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți face o plimbare prin centrul Timișoarei, să mergeți la petreceri sau la un tur ghidat.
Eveniment
La Jimbolia, un dezacord între vecini privind locurile de parcare a degenerat într-un incident violent, soldat cu avarierea unui autoturism și deschiderea unui dosar penal.
1