tion.ro Web analytics

piatra cubica

Tion

Primăria Timișoara mai încearcă o dată să repare câteva străzi cu piatră cubică. S-a cerut avizul de mediu, iar de îndată ce va fi emis va putea începe căutarea pentru o firmă care să scoată piatra cubică și să pună asfalt pe trei străzi. Doar pentru trei s-a primit avizul de la Direcția pentru Cultură.
Sunt cinci ani de când reprezentanții primăriei și-au propus să modernizeze străzile cu piatră cubică din oraș. Pentru că au vrut să scoată piatra și să pună „îmbrăcăminte bituminoasă” s-a ajuns în instanță, dar de un an și jumătate se poate lucra lejer pe trei străzi din 14. Cei din PMT încă se chinuie să obțină autorizația de construire.
Aleșii locali vor avea, vineri, pe ordinea de zi un proiect de hotărâre „privind actualizarea devizului general din cadrul studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiții «Modernizarea străzilor din piatră cubică din Timișoara»”. Deși mai sunt doar 24 de ore până la ședința de plen, proiectul nu a fost făcut public pe site-ul Primăriei Timișoara.
Timișorenii care locuiesc pe strada Dr. Ioan Mureșan trebuie să mai aștepte pentru a afla dacă strada lor, care arată ca după bombardament, va intra în curând în reparații. Primăria a câștigat procesul cu Agenția de Mediu, dar specialiștii de la Direcția Edilitară ar vrea să meargă în instanță cu cei de la Mediu, așa că nu se știe exact când ar putea începe lucrările pe străzile cu piatră cubică.

Utile

ITM Timiș va instrui angajatorii cum sa folosească noul sistem informatic REGES Online
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le oferă angajatorilor asistență practică și informații actualizate privind utilizarea eficientă a noului sistem informatic ReGES Online.

Ştiri din Timiș

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, vine la Timișoara. Va primi un premiu
Premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția a II-a, va fi acordat în acest an Robertei Metsola, președinta Parlamentului European. Aceasta va primi distincția dotată cu 30.000 de euro în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 22 mai. Banii provin de la sponsori privați.

Mapamond

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral. Ce a scris în testament
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara. 2

Eveniment

Accident între Deva și Făget. Un șofer a ajuns la spital după o coliziune frontală cu o autoutilitară
Un șofer de 51 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 aprilie
Marți, 22 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Dialoguri Sănătoase

Cum creștem copii sănătoși într-o lume plină de fast-food și influențe nesănătoase? Interviu cu dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru (II)
Ce mănâncă adolescenții și de ce sar uneori peste mese? Cât de periculos e fast-food-ul și cât contează somnul în creșterea copiilor? În a doua parte a interviului acordat pentru Tion, dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru, oferă părinților o perspectivă clară asupra obiceiurilor care influențează sănătatea celor mici – de la alimentația modernă și presiunea socială până la importanța odihnei și semnalele discrete ale unor afecțiuni grave. Specialistul răspunde întrebărilor esențiale despre cum să ne îngrijim mai bine copiii – și cum să-i ascultăm dincolo de ceea ce ne spun.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 aprilie 2025, în Timișoara?
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici