Piața Unirii este acum ”completă”! Muncitorii care reabilitează centrul istoric al Timișoarei au reamplasat în Unirii piatra cu harta vechii cetăți, care a fost luată și depozitată în biroul șefei Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Timișoara, atunci când a fost deschis șantierul pentru reabilitarea zonei Cetate.
Teoretic lucrările de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei ar trebui finalizate în mai puţin de trei luni, dar până să se termine cu şantierul mai este cale lungă... Noua licitaţie organizată de primărie pe acest proiect, pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice, a fost contestată! Iar în Cetate nu avem o mobilizare excepţională de forţe, autorităţile acuzând în continuare probleme cu aprovizionarea cu piatră pe lângă numărul redus de muncitori.
Dacă pe şantierul din centrul istoric al Timişoarei au fost până în prezent probleme cu aprovizionarea cu piatră, acum asta s-a rezolvat, iar teoretic pavarea poate continua într-un ritm alert, spun oficialii primăriei, mai ales că lucrarea ar trebui să fie finalizată în câteva luni. „Prefer să întârziem, dar să iasă de calitate”, spune primarul Nicolae Robu. Lucrările vor fi sistate doar în zilele de Paşti, dau asigurări autorităţile locale, iar apoi ar trebui să vedem muncitori şi noaptea...
După ce vreme de luni bune pe şantierul din Piaţa Unirii nu s-a mişcat nimic, în aceste zile au început în sfârşit lucrările de pavare şi în această zonă din centrul istoric al Timişoarei. Dacă pentru celelalte pieţe şi străzi din Cetate care au intrat în reabilitare s-a adus piatră naturală nouă din carierele româneşti şi din Italia, în Unirii se va folosi vechea piatră.
Astăzi vezi imagini cu un tânăr de 27 de ani săltat de mascați, după ce și-a violat bunica. Afli apoi cum au încercat să oprească autoritățile accesul mașinilor pe noua pistă de cicloturism.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.