Reprezentanții sindicatului SANITAS s-au întâlnit luni la București și au decis organizarea mai multor acțiuni de pichetare pentru categoriile de personal din spitale al căror salariu nu va crește odată cu cel al medicilor. În Timiș sunt aproximativ 2.000 de angajați în această situație. Este posibil să se ajungă și la grevă.
Sindicaliştii din Federaţia SANITAS s-au săturat de promisiuni şi au decis să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte salariile personalului medical. Deşi s-a tot vorbit că salariile vor creşte, acestea au stagnat.
Sute de profesori s-au adunat, luni dimineaţa, în faţa sediului Guvernului pentru a cere mai mulţi bani pentru educaţie, dar şi salarii mai mari pentru dascălii începători. Totodată, o un protest al profesorilor are loc şi în faţa sediului USL.
Poştaşii au ieşit în stradă, speriaţi de intenţia conducerii Poştei Române de a concedia câteva mii de persoane doar în judeţul Timiş. Potrivit liderilor de sindicat, nici angajaţii care vor scăpa de restructurări nu vor avea viaţă mai uşoară, ei urmând să piardă anumite sporuri şi 20 la sută din salariul actual.
Atenţie pe unde circulaţi vineri, pentru că sindicaliştii se pregătesc să iasă din nou în stradă, la Timişoara. De această dată, ei vor picheta sediile partidelor de guvernământ din oraş. Se anunţă un protest de amploare, la care vor participa cele trei mari confederaţii sindicale: CNS „Cartel Alfa”, BNS şi CNSLR Frăţia.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.