Expoziţie-eveniment la Muzeul de Artă din Timişoara: peste 80 de lucrări semnate Nicolae Tonitza vor putea fi admirate la Palatul Baroc până la sfarşitul lunii iulie 2011. Vernisajul va avea loc miercuri, 8 iunie, la ora 18, la etajul 1 al muzeului din Piaţa Unirii, aripa Pacha.
Tablourile ei decorează locuinţele şi birourile unor celebrităţi precum Donald Trump, Oprah, John Cusack şi, totuşi, bănăţeanca Adriana Ungureanu a rămas de o modestie care cu greu lasă loc cuvintelor. La cei 31 de ani ai săi, artista care trăieşte acum la Chicago, se exprimă cel mai bine în... culoare.
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.