tion.ro Web analytics

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, susține că, în acest moment, Colterm se află în cel mai bun punct al relației cu furnizorii, care au reînceput să câștige încredere în administrația timișoreană, după mai mulți ani de promisiuni neonorate. Vicele USR PLUS spune, însă, că societatea de termoficare nu mai poate continua să funcționeze în pierdere și că se lucrează la un plan pentru ca aceasta să ajungă chiar pe profit.
Candidatul USR/PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Samuel Fritz, a susținut, miercuri, o conferință de presă în Parcul Civic - aflat teoretic în amenajare, dar unde nu s-a mai lucrat nimic dinainte de starea de urgență – în cadrul căreia a expus planul lui pentru ca Timișoara să redevină „orașul parcurilor și al florilor”.
Candidatul USR/PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Fritz, a vorbit, miercuri, despre planurile sale pentru cartierele municipiului. În opinia lui, în ultimii opt ani administrația a uitat că există și alte cartiere în afară de Cetate, Centru și Soarelui, iar discriminarea dintre acestea și celelalte zone ale orașului trebuie să înceteze. Pentru asta, el are și un plan structurat pe mai multe puncte principale.
Dominic Samuel Fritz, candidatul USR/PLUS la Primăria Timișoara a ținut să îi liniștească pe timișorenii care cred că sub administrația lui în municipiu se vor interzice mașinile. Viziunea sa este una integrată, în care mașinile, pietonii, bicicliștii și cei care folosesc transportul în comun sunt respectați în egală măsură de primărie. „Epoca de piatră nu s-a terminat pentru că s-au interzis pietrele, ci pentru că au existat alternative mai bune”, a spus Fritz.
Primăria Timișoara poate elibera în continuare certificate de urbanism în baza Planului Urbanistic General vechi, prelungit în mai multe rânduri de consiliul local. Situația a fost deblocată de minister, care a eliberat avizul necesar pentru ultima prelungire a planului vechi de 17 ani. Documentația fusese prelungită fără aviz MDRAP, iar Prefectura Timiș a contestat în instanță acțiunea.

Ştiri din Timiș

O seară de colinde pentru o cauză bună, la Cinema Johnny. Concert dedicat vârstnicilor
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Banatul, un pas înainte spre titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.

România

Premierul Bolojan, mesaj la final de an. Le mulțumește românilor pentru răbdare și spune că efectele corecțiilor economice se vor vedea în 2026
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.

Ştiri din Timiș

Magia Crăciunului în Iulius Town: decoruri de poveste și momente speciale pentru cei mici
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bat dubele a Ajun! Peste 250 de colindători vin, în alai, la Timișoara
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii. 2

România

Editura Nemira lansează un experiment A.I. care explorează impactul noii programe de limba română asupra adolescenților
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.

Ştiri din Timiș

Santa Paws aduce spiritul Crăciunului în acest weekend la Timișoara, într-un eveniment caritabil pentru câinii fără stăpân
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici