
În urma investigației jurnaliștilor de la site-ul Recorder.ro care a dovedit un posibil dezastrul ecologic de la deponeul ecologic de la Ghizela, PMP Timiș cere explicații la nivel guvernamental și cere o amplă anchetă făcută de instituții centrale care să fie deasupra intereselor transpartinice locale, interese PNL-PSD, care au permis ca râul Timiș să fie poluat intenționat cu scurgeri de la gunoaiele întregului județ.

Deputatul PMP de Timiș Cornel Sămărtinean a declarat că nu este nevoie de alegeri anticipate în România în această perioadă, până la alegerile locale din iunie sau o dată cu acestea, așa cum și-a declarat intenția actualul premier liberal Ludovic Orban, după consultarea cu președintele României Klaus Iohannis.

A fost numit un nou secretar de stat la Transporturi, din partea PMP Timiș. Este vorba despre Alexandru Mutruc, consilierul parlamentar al deputatului PMP Cornel Sămărtinean. Mutruc vine în locul lui Valeriu Lupu, care a demisionat din funcție, la începutul acestui an, după ce a fost implicat într-un incident rutier la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Trăim într-o lume în care siguranța nu mai este un aspect pe care îl putem ignora. De la protecția locuinței și a familiei, până la securitatea afacerilor și a informațiilor personale, tot mai mulți oameni aleg să folosească un echipament spion pentru a avea o verificare mai bună asupra situațiilor din viața de zi cu zi.
Ştiri din Timiș
Ce faci în acest weekend? Ce-ai spune de „o aventură” prin ținuturi care amintesc de insulele exotice Jurassic World, un safari spectaculos sau o plimbare prin fascinantul Lego City – toate în doar câteva minute? La Iulius Town ai ocazia să explorezi o colecție impresionantă de machete, realizate din mii de cărămizi LEGO®, în cadrul Expoziției Brickenburg – Zilele Fanilor LEGO®. Cei mici au ocazia să își exerseze dexteritatea la atelierele creative. Vino, în acest weekend, la Iulius Town și petrece timp de calitate împreună cu cei dragi!
Ştiri din Timiș
Grupul german d.velop a ales România nu doar ca destinație de extindere, ci ca loc de construire a unui nucleu strategic de expertiză, care va contribui activ la direcția produselor dezvoltate.
Utile
Vineri, 28 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 28 martie, puteți participa la lansări de carte și la întâlniri cu autori din cadrul BOOKFEST. Mai puteți face o oprire la Târgul de Paști din centru.
Ştiri din Timiș
Biserica de lemn de la Topla, din interiorul Muzeului Satului Bănățean, a fost distrusă aproape în totalitate în urma unui incendiu care a izbucnit în toiul nopții. Veche de aproape 300 de ani, monument istoric de clasa A și unul dintre cele mai valoroase obiective ale muzeului, aceasta va fi restaurată. Conducerea muzeului anunță că acest lucru este posibil, iar primele măsuri vor fi luate în perioada imediat următoare.
4