Se lucrează și nu prea pe șantierele de la podurile din zona Iosefin. Muncitorii firmei care se ocupă de Podul Dragalina au început să monteze balustrada, dar au fost puși să o dea jos, pentru că nu era finisată cum trebuie. Lucrările înaintează greu, iar în zonă au loc tot mai multe accidente, dar deocamdată nu pot fi montate semafoarele.
Șantierele de la podurile din Iosefin sunt pe ultima sută de metri. Podul Dragalina ar trebui să fie redeschis circulației până în 15 septembrie. Se face tot posibilul ca șantierul să fie închis până când începe școala, dar este greu de crezut că firma constructoare va reuși să pună totul la punct în două săptămâni. Podul Eroilor mai așteaptă.
Se lucrează de zor la podurile din Iosefin, susține primarul Nicolae Robu. Dacă nu-i vedeți pe muncitori, înseamnă că ei lucrează chiar sub poduri. Șantierele vor fi închise abia în toamna lui 2019, estimează edilul-șef, care ne spune acum cu certitudine că tramvaiele nu vor reveni pe traseul obișnuit până la Gara de Nord până anul viitor.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.