Jocul prestat de ACS Poli parcă nu se mai leagă. Jucătorii nu par să aibă interes pe teren, iar pasele se leagă tot mai greu. Iar primul care vede problemele este antrenorul Vali Velcea. Din păcate, fotbaliştii de valoare încă rămaşi la Timişoara se gândesc tot mai mult la alte destinaţii. Zăgrean e pe listă.
Fără încrâncenarea unor meciuri oficiale, dar cu scandări din plin din partea fanilor fotbalului alb-violet, stadionul Ştiinţa din centrul Timişoarei s-a animat sâmbătă dimineaţa. „Trial pentru istorie” s-a numit acţiunea suporterilor ASU Politehnica, prin intermediul căreia au fost chemaţi să arate că ştiu cu „lobda” toţi timişorenii care credeau că pot face faţă cerinţelor echipei ce va evolua anul viitor în judeţ.
Un nou semn că o etapă importantă din fotbalul timişorean se încheie. Site-ul oficial al grupării FC Politehnica Timişoara, disponibil la adresa www.politimisoara.com, s-a „înnegrit”. Mai precis, în locul fostei pagini de internet apare un ecran negru pe care scrie simplu „Site suspendat temporar”.
FC Politehnica Timişoara, clubul patronat de Marian Iancu, a pierdut o nouă dispută cu Federaţia Română de Fotbal. De această dată cauza este cea în care alb-violeţii solicitau daune de trei milioane de euro de la FRF pentru pierderea jucătorului sloven Dare Vrsic.
Consiliul Local Timişoara se va întruni vineri într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba aderarea la Asociaţia Atletic Club Sportiv Recaş, care se va transforma în ACS Poli Timişoara. Dacă aleşii vor aproba propunerea Executivului Primăriei, noua echipă de fotbal a oraşului va beneficia de o cotizaţie anuală de 4.000.000 de lei, deci aproape un milion de euro, de la bugetul local.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții sau la un spectacol de teatru.
Eveniment
Vineri seara, o persoană necunoscută a aruncat o petardă în cabina unui tramvai de pe linia 5, în zona Ronaț. Vatmanul a cerut retragerea de urgență pentru a fi evaluat medical. Polițiștii încearcă acum să dea de urma vinovatului.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.